Azi nu am chef

Astăzi trebuie să răstorn paharul aproape plin; trebuie să fac loc evenimentelor care-l vor umple săptămâna care va uma; trebuie să fac loc, că altfel o iau razna. Mă gândeam să pictez o scena din Django, să învăț la DUE, să vad filme, să stau cu orele în cadă, în apă fiartă, cu multă spumă și cu note de pian pe fundal, să gătesc ceva delicios, să îmi termin cartea de citit, să fac orice, numai să nu văd chip de ființă umană. Îmi plac oamenii și îi găsesc fascinanți, însă azi nu am chef. Astăzi este a șasea zi dintr-o săptămână în care am fost nevoită să respir ipocrizia celor din jur și am nevoie de o pauză, altfel o s-o iau la bătaie pe următoarea persoană care apare în fața mea ca un înger binevoitor, dar despre care știu că nu-i nimic mai mult decât o marionetă lingușitoare. Mă dezgustă din ce în ce mai mulți oameni. Mă dezgustă că sunt ipocriți și parșivi degeaba, fără motiv și pur și simplu. Mă dezgustă că sunt penibili. Mă dezgustă că au (de)căzut în categoria asta oameni de la care eu aveam pretenții. Mă dezgustă că au decis să fie ipocriți și lingușitori, alegând astfel aprecierea fantomelor în detrimentul respectului oamenilor adevărați. Și nu e numai dezgustător, dar e și trist. Nu pentru ei, ci pentru cei puțini care încă plutesc în afara sferei ăsteia mizerabile. E trist că afara sferei e infinită și oamenii din afara ei sunt prea puțini, deci mult prea risipiți. Oamenii frumoși, cu minți deschise și cu atitudini morale demne de respect sunt...nu știu unde sunt, că îi tot caut. Și mereu îi găsesc, până la probla contrarie. Și pentru că mereu demoralizarea poate fi și mai demoralizantă, singurul om care știu sigur că îmi înțelege și susține manifestarea e mort de un secol. Și cam atât, că îmi începe filmul.

Week-end plăcut și vouă!