Nu sunt patriotă. Niciodată n-am fost. Îmi susţin ţara atunci când concurează, în diverse domenii, cu alte state, îmi doresc să-i fie bine şi mă doare când nu îi e, nu cred că aş pleca în ţări străine şi alte chestii de genul, dar până la patriotism mai am cale lungă. Sau cel mai corect, până la ceea ce cred eu că înseamnă patriotismul mai am cale lungă. În orice caz, cel puţin la fel de lungă ca cei mai mulţi dintre cei care dau cu pumnul în piept să le demonstreze altora cât de imensă este dragostea lor faţă de patrie. Din punctul meu de vedere, numai de patriotism nu e vorba atunci când preferi să câştigi o frontieră de 5 kilometri în schimbul a câteva sute de mii de vieţi, dar mereu e nevoie de un pretext care să ascundă orgolii şi prejudecăţi fără sens. Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cum a ajuns patriotismul să fie la modă. Şi nu, nu e patriotism, e doar o spoială transparentă în spatele căreia nu se afla nimic altceva decât ignoranţă. Suntem patrioţi, dar nu suntem. O susţinem pe fetiţa cu bentiţă tricoloră, dar nu ştim de ce. Nu ne gândim de ce, pur şi simplu o susţinem. Nu ne gândim că, dacă de ziua României, cineva ar flutura steagul URSS-ului, de exemplu, la fel am reacţiona. Nu ne gândim că, dacă de ziua Statelor Unite ale Americii, cineva ar afişa steagul Iranului, americanii ar turba. Nu este o reacţie scuzabilă, însă este explicabilă. Noi nu am încercat să înţelegem, am contraatacat în acelaşi mod, violent şi primitiv, lucru ce nu denotă decât faptul că suntem la fel de încuiaţi. Foarte puţini au fost cei care au încercat să aplaneze conflictul, restul ar fi sărit la război. Când am întrebat puştii de ce au ceva împotriva ungurilor, deşi nu cunoscuseră personal nici măcar unul, mi-au răspuns "Din principiu şi patriotism." Foarte adevărat, de altfel. Ăsta nu e patriotism, e sete de circ. Şi noi suntem experţi în arta circului. Facem circ din orice. Abia asteptăm un semn, ca penibilitatea să aibă un pretext pentru a se desfaşura în voie. Trist este că un concept atât de întreg, cum este patriotismul, îşi pierde din complexitate în favoarea ipocriziei şi este invocat la fiecare pas în cel mai simplist mod. Sunt patriot, dar vreau un job unde să fur ca-n codru, nu unde să realizez ceva productiv. Sunt patriot, dar prefer să fiu un parazit al societăţii şi să-mi arunc gunoiul pe fereastră, în spatele blocului, pentru că e mai comod. Sau sunt patriot, pentru ca atunci când plec 2 săptămâni din ţară să postez pe facebook că "Nu mă mai întorc în ţara aia infectă", ca peste alte 2 săptămâni să o susţin cu ardoare pe fetiţa cu bentiţa tricolora. Atât de mult ne contrazice realitatea, încât nu-mi dau seama de ce încă nu realizăm cât de penibili suntem. Folosim cuvinte ale căror forţa ne depăşeşte şi nu ne reprezintă. E mai ruşinos să recunoaştem că nu suntem tocmai cei mai înfocaţi patrioţi, decât să servim drept argument dragostea de patrie de fiecare dată când avem oportunitatea, în condiţiile în care habar nu avem ce înseamnă?
Şi pentru că, printre cei 3 oameni care îmi citesc blogul, ştiu că se numără un patriot adevărat, mă simt datoare să menţionez că nu mă refer la patrioţii cu adevărat patrioţi, care chiar simt patriotismul, îl au în sânge şi-n suflet, care chiar ar sacrifica ceva din ei pentru a aduce o contribuţie patriei mamă. Da, exista şi astfel de oameni, însă sunt infimi. Ceilalti sunt spoiţi.
Exact! De mult ma injura lumea ca zic ca nu ma impresioneaza deloc patriotismul de peluza. Plus ca e un alt pretext, pe langa rasa, religie, etc. sa ne impungem unu'cu altu'in ideea ca din cauza celui de langa tine nu ai tu destula salata de boeuf pe masa. Divide et impera, vechi de cand lumea, works like a charm. Plus ca e si facil, cand ceva nu e bine sa arati cu degetu'spre un grup. Ai scapat si de povara de a gandi si de responsabilitate. Si le poti vari pe toate sub masca unui sentiment pe care il prezinti ca nobil si profund, dar in 99% din cazuri nu e nimic mai mult decat atasamentul de peluza al unui huligan fara idei si scopuri in viata. Ma bucur ca mai onserva si altii :)
RăspundețiȘtergerePai nah...ce se aseamana, se aduna :D
RăspundețiȘtergereFix acu' se agita presa si fraierii puitori de bot pe tema cu limba oficiala d-a doua in secuime- maghiara. Furtuna intr-un pohar cu apa-chioara, inca de pe vremea lui abuziv-impuscatu' Ceasca-Imparat, daca voiai sa lucr'i in secuime, de bun-simtz ca trebuia sa halesti pe keniard (kenyérd ie KO-Rect!) limba asupritorilor lui Avramutz, chit ca lucrai la premarie ori la Secu'. E o vorba: "Ce nu poti evita, accepta!". Si una mai oabla: Cainele moare de drum lung si prostu' de grija altuia. Dragutzeste ca seagita ca sifoanele mitici de-ai nostri, olteni si moldoveni. Ca ardeleanu' neaosh, chiar daca nu-i bozgor ci büdös oláh vrea Transilvania autonoma, cum s-a promis la 1918.
RăspundețiȘtergere"[...]N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Pînă în timpurile mai recente am avut credinţa nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpade acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blândeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistenţa violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm până ce vom obosi şi ne vom calma. Când citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în faţa adversarului, strigă către soţii lui: „Reţineţi-mă ca să nu se întâmple o nenorocire”. Bărbaţii noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petiţiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta.
Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.[...]"
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/traian-vuia-despre-unire-a-fost-sau-n-a-fost-mare-18133.html